Unde ai ajuns?

www.instagram.com/mariainesgul/

Sa fiu in rostul meu.


Rostul e un fel de "am grija de mine". Rostul e un fel de "am de grija de tine".
Rostul e aerul pe care il lasam sub aripi.
Rostul e ciudatenia ce se intampla cand vine primavara in noi si e in toamna tarzie cand ne cad frunzele.

Rostul e cand nu e nici prea mult, nici prea putin si totusi in tine e mult,e mereu mult.
Rostul e atunci cand ne simtim vulnerabili si  ne tremura genunchii. Sau cand ne intalnim intamplator si incep sa se agite fluturii din stomac.
Rostul e atunci cand ni se prabusesc lumi si invatam sa le reconstruim.
Rostul e atunci cand ne e frica din ce in ce mai putin sa ne fie frica.

Rostul e ca un sertar cu de toate. Specific sufletului. E atunci cand stim ca ne punem in sertar si nu vrem sa iesim de acolo, dar totusi, cineva ne asteapta fix langa maner si in tot timpul asta ne asculta, chiar daca nu ne vede.
Rostul e atunci cand deschidem cu teama sertarul si incet ridicam privirea. Si inca e acolo si nu trage de maner si nu ne zgaltaie, ne lasa sa il impingem usor.
Rostul e atunci cand ne intindem mainile si nu cerem sa fim carati pe umeri, ci sprijiniti.
Si are rabdare.
Rostul e atunci cand tragi tu de maner si iti faci loc si in continuare te asculta si te si vede,
desi nu intelege prea mult.
Rostul e atunci cand ai plecat din sertar si nu mai e nimeni acolo...insa stii ca e in alta parte,
la un SMS distanta, la un telefon,la o seara, la o tara. sau la o margine de sertar.
 Si te vede.Si te asculta. Si iti lasa aerul de sub aripi.
Rostul uneori e in camera de alaturi. Sau in serile lungi pe care le impartim in mii si mii de cuvinte si in priviri in gol.
Rostul e in nelinistile in care stam cu noi. Si in linistea dintre noi.
Rostul e entuziasmul si devotamentul si credinta. Rostul e in incercarea de a fi mai bun. Si in norocul de a da gres din cand in cand.
Rostul e in simplitatea de a ne bucura de propriile vieti si de a nu ne asuma responasbilitatea pentru ticalosi.
Rostul e in oglinda.