Unde mergi, Ioana? Inchidem cu de toate

Ma gandisem ca trebuie sa inchid robinetul cu siroposenie, romantism si zbateri.  De tot. De fapt nu ma gandisem, am simtit ca e putin. In drumul asta de a fi mai mult, incepi sa te intelegi mai repede. Dupa un timp, directiile total gresite nu isi mai locul sau explicatia.
Si am zis ca trebuie sa fie mai mult, blogul de pana  acum e un amestec, o pestritenie publica a ultimilor mei cinci ani.
Ce s-a intamplat acum cinci ani si ce se intampla acum?
Am crescut mai mult intre paginile unui blog sau ale unui caiet, am pus atat de multa viata acolo, incat am gandurile aruncate pe sute de postari nepublicate sau pe bucati de hartie, pe oriunde si cum au venit.

O sa scriu, dar ce rost are sa fac asta public? Are vreun sens ce zic eu aici?

 Si apoi am inteles altceva, ca orice as vrea sa fac sau sa cred, eu sunt mai mult decat de la A la B si ca de fapt niciodata nu o sa pot fi omul ce merge intre litere de alfabet. Si mai mult de atat sunt si femeie intr-o societate in care toate ambiguitatile si amalgamurile de emotii, ganduri si senzatii nu ne sunt explicate sau intelese. Uneori nici nu suntem lasati sa le recunoastem.  Fie ca suntem femei, fie ca sunteti barbati.

 In plus, alteori, prin noi umbla altfel de lucruri. Si prin noi toate se intampla asta. Eu am norocul ca  pot sa scriu despre ele, sa imi iasa cuvintele . Cand zic ca le amestec, eu chiar le amestec. Vin asa de-a valma ca intr-o oala. O prietena ma intreba recent daca eu respir cand scriu. Respir. Uneori des si apasat.

Asa ca daca pot scrie, am sa scriu. Vreau doar sa fie mai mult, pe masura a ceea ce vine din interior.
Si am sa las si robinetul cu fundite sa curga, caci astea suntem. Fiinte emotionale pline de viata si trairi. Si ne place sa iubim. Si sa existe viata asta in noi. Ce noroc pe noi, va imaginati ca noi simtim viata in toate modurile ei? In noi, in interior sunt trairile alea aproape de miracol ce se transmit catre golul stomacului, catre maini si picioare si tremuram incet, cand obrajii iti iau foc si desfaci buzele usor cat sa iei o gura de aer. Si, tot in noi, exista si miracolul asta al vietii. Ce se naste si creste in noi, si il simtim. Curata nebunie de noroc.
Si e bine sa stim ca nu suntem nebune cand avem zile in care nu mai ajungem la noi si nu mai intelegem nimic. Si e bine ca ne punem intrebari ca sa ne aflam mai mult, dar sa nu uitam si ca suntem fiinte pline de hormoni de tot felul, care actioneaza asupra noastra lunar, in mod necontrolabil. Si ca ne si dereglam de la orice rahat uneori, de la mers la plaja, la ploaia rece de vara, la prea multe ore de zbor, de la medicamente de tot felul si uite asa ne strica hormonii astia tot zenul, pe care oricum il ai precar o saptamana pe luna. Ce as vrea insa, este sa nu fiu inteleasa gresit, de voi aceste fiinte gingase ce folositi treaba asta ca pretext pentru a va scuza comportamentele isterice si unori agresive sau nesimtite.
Acestea fiind spuse o sa imi continui ideea despre trairi. Hai sa le lasam sa fie si mai ales sa le povestim cu curaj. Noi intre noi si noi cu barbatii din vietile noastre. Avem de construit impreuna multe, de la relatii de iubire la parteneriate in jurul sumelor cu multe zerouri. Si atunci de ce sa nu ne stim? Nu, nu sunt absurda.Nu o sa discutam despre asta la intalnirea din sala de sedinte, etaj 15, compania X. Nu. O sa discutam cu fratele nostru, cu prietenul sau cu tatal, iar ei la randul lor cand vor ajunge in sala de sedinta in calitatea lor formala, vor avea sa stie ca suntem femei.
Si imi doresc sa fim egali si sa facem lucrurile cot la cot in masura insa in care trupul nostru ne permite treaba asta. Cred ca egalitatea dintre sexe nu inseamana sa ne deschidem singure usa, sa caram zeci de kilograme, sa ne fortam sa fim reci si nemuritoare cand simtim cu totul ca trebuie doar sa simtim. Cand ne stim fragile. E loc de jucat destul, iar jocul asta de-a puterea am incredere ca oricum femeile stiu sa il faca mai bine, demonstrat fiind faptul ca functionam cu accesarea mai multor sertare in aceleasi timp, informatii ce ne permit ca pe termen scurt sa asezam lucrurile mai degraba in forma dorita de noi. Explicatia mea e destul de simplista si o sa o pastrez asa. Daca doriti mai multe, e internetul plin, pentru inceput eu va invit aici.
Si daca mergem pe firul asta, vreau sa urmaresc si reciproca. Noi vom tine cont in tot si toate ca voi sunteti barbati. Si atunci nu ne mai cautam nod in papura si intelegem diferentele dintre sexe. Tind sa cred ca am fost construiti diferit tocmai in ideea in care rostul nostru este sa construim impreuna. Si cea mai simpla dovada si clara este ca putem da viata impreuna. Restul tine tocmai de parteneriatul asta dintre noi si putem sa incepem cu intelegerea diferentelor.

La primul nivel pare ca intelegem destul de usor ca sunt ca suntem diferiti si acceptam la fel de usor. Facem sex, facem dragoste sau facem amor. Si atunci, de ce sa nu alegem sa construim mai departe de atat in relatiile noastre, pe baza principiilor fundamentale pe care oricum le avem? Hai sa ne educam un pic noi. Hai sa vorbim mai sincer si mai curat despre ceea ce suntem. Hai sa ne miram de zbaterile noastre si sa le dam contur care sa ne permita mai apoi sa crestem.
Si hai sa incepem noi intre noi. Si eu am stari pe care nu mi le inteleg, uneori le las sa treaca pur si simplu, alteori e nevoie doar sa le dau aer si ele se duc usor catre alte straturi mai inalte ce pur si simplu le fac sa dispara. Da-le la aer catre urechi ce stii ca te vor asculta, construieste relatii in care sa expui toata fragilitatea asta. Cei ce vor intelege, vor ramane. Cei ce nu, se vor duce de la sine. Dar daca se vor duce in directii unde vor gasi acelasi tip de comportament e posibil ca a doua oara sa nu mai plece. Si astfel ne construim unii pe ceilalati.
Uneori toate zbaterile astea neintelese, au de fapt solutii imediate. Nu avem bani de atatia psihologi si uneori la sfarsitul sedintelor intelegem si ca nu aveam nevoie.
Asadar, las aici gandurile astea ca si concluzie, si mai apoi ca introducere. Acum lucreaza niste treburi prin mine ce simt nevoia sa prinda contur. Nu stiu cum voi arata mai departe, dar pana la urma asta e frumusetea. Perioada "cu de toate" se tranforma in "adunate"  si apoi voi mai vedea. Insa e o simetrie pe care o simt necesara, ca o permaneta fireasca a tuturor nebuniilor astora. In mine este acum un paradox, acela al simetriei fara nicio linie dreapta. Si daca e ceva ce nu inteleg in lumea asta acum este tocmai simetria tabloului in care alegem unii dintre noi alegem sa traim. Si totusi caut simetrii? Apropo, stiai ca in orice directie ai merge, tot in unul din cele patru colturi ajungi? Am mai scris despre asta aici .

Imi canta acum un greiere fix in urechea dreapta si tot canta pasarile in jur ca un glas bland de mama si din cand in cand mai aud propozitii intr-o limba total necunoscuta. Si in toate astea cred ca totusi inteleg ceva, inteleg cum arata simetria asta a mea. Ca rezultatele unei inimi zdravene la EKG. Si inima e singura linie dreapta pe care pot sa o aflu.