Oglinda. Suflet

Oglinda inchisa, oglinda deschisa.

Sunt si asta destula, de ce as vrea pe cineva care sa fie la fel ca mine?
Nu cred in suflete pereche perfecte, ce se intrezaresc pentru a isi croi legaturi ce ii uneste intr-un tot unitar  perfect mangaiat de armonie.

Nu cred ca eu trebuie sa respir aerul in acelasi fel cu tine...
In ce chip sa iau forma ta ? Sau... in ce chip sa te croiesti dupa mine incat sa nu dam in dulceata trista si seaca a dragostei?

Imi pare rau , dar nu cred ca in relatiile voastre perfect reusite. Va urmati  unul dupa altul de parca ati dat in orbul gainilor... de parca exista un singur drum si ala o amarata de poteca pe unde sa va inghesuiti, sa calcati in acelasi loc.

Imi place sa gasesc drumuri noi pe care sa ti le arat ca mai apoi sa ma duci si tu pe cararile pe care tu le-ai gasit. Imi place sa te invat ca sa ma inveti.
Imi place sa imi las loc... pentru mine. In care sa respir, in care sa te chem .
Imi place sa ai un loc. In care sa ma lasi sa vin si sa imi arati acea parte din tine.

Nu caut prea plinul in oglinda, nici  macar jumatati.  Imi sunt suficiente reflexii  viu colorate,  din lumina simpla a soarelui.

Am nevoie in primul rand sa ma vad pe mine ca sa stiu cine ar putea sa mai priveasca in ea. Si sa ma vada la fel. Si sa ma simta. Mai mult. Dar mai ales sa ma simta!

Oglinda deschisa.














sursa foto: www.facebook.com/fotografiidecitit